was successfully added to your cart.

După tensiunile din primăvară dintre locuitorii de pe strada Nouă și administrația locală, domnul primar a acceptat expertizarea tehnică a drumului.

Expertiza s-a făcut, iar concluziile, care erau evidente din startul conflictului, au arătat că strada este compromisă din punct de vedere tehnic a suportabilității traficului greu.nouă expertiză1

Este evident că de la o poziție pasivă și conciliatoare față de compania Apa și firma Ocide, s-a trecut la o poziție mult mai puternică, astfel că în cele din urmă cele două firme vor reface strada la nivel de trafic greu, urmând ca primăria să plătească diferența de cost dintre standardul inițial al străzii și standardul superior la care se va trece. Indiferent de varianta tehnică sau financiară care se va alege, este un lucru pozitiv pentru comunitatea locală ca să avem o șosea de tranzit pentru traficul greu, construită în așa fel încât să producă un disconfort cât mai mic posibil locuitorilor afectați. O șosea solidă, restricții de viteză, sens giratoriu pentru a-i obliga să reducă viteza, sunt elemente ce pot defini un nou standard de calitate pentru infrastructura rutieră a orașului.

  Informarea către Consiliul Local s-a făcut astfel că mai trebuie luată decizia și alocate fondurile necesare.Informare Cl Nouă1Informare Cl Nouă2

Leave a Reply