was successfully added to your cart.

De câteva zile pe grupurile de Facebook este o oarecare agitație în ceea ce privește str. Nouă.

Mai mulți cetățeni s-au plâns că traficul greu începe treptat să capete amploare cu toate că expertiza a arătat că șoseaua nu este capabilă să suporte acest gen de trafic. Dat fiind că aceea parte urmează să intre în reabilitare abia anul viitor nici nu știu ce le-aș mai putea spune acelor oameni care se plâng.

Spun asta deoarece am un respect deosebit pentru eforturile reale ale administrației locale, care a venit în întâmpinarea doleanțelor cetățenilor de pe această stradă, a expertizat strada conștientă fiind de faptul că lucrările făcute de compania Ocide și de compania Apa Brașov au distrus infrastructura acesteia.

Au informat Consiliul Local de faptul că este necesară refacerea acestei artere pentru ca traficul greu să poată fi preluat și au propus două soluții din care se va alege evident cea care este mai ieftină pentru bugetul local.

Deși nu am reușit să găsesc pe situl web al primăriei data când s-a emis certificatul de urbanism fiindcă informațiile sunt afișate cu foarte mare întârziere sau nu sunt afișate deloc (fapt pentru care cât de curând voi dedica un articol pentru a vedea cum situl primăriei respectă normativele în vigoare, cu toate că se plătesc bani de la buget pentru acest lucru), la data de 17 septembrie 2015 s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 209 care conține Autorizația Construcție pentru reabilitarea și modernizarea străzii Nouă.

Deși nu este aprobată în Consiliul Local care va fi modalitatea constructivă agreată și nu era emisă nici autorizația de construire, firma care va lucra la reabilitarea acestei străzi s-a apucat de treabă în ideea că vine iarna și trebuie câștigat timp. Toate bune și frumoase.

Se lucrează destul de intens la strada de trafic greu, cu vestitele pauze și întreruperi care sunt caracteristice la nivelul municipiului nostru, pe primul tronson s-a dat jos tot stratul de beton distrus de Compania Apa, s-a decopertat la 60 de cm și s-a pus acel strat care bănuiesc doar că va fi cel de la soluția tehnică nr. 2 care presupune: 25 cm balast, 25 de cm balast optim, urmând în viitor cei 2 cm nisip pilotaj, folia de polietilenă și 22-26 cm BCR.

Acuma sunt la faza de compactare a balastului și deși nu sunt specialist am mari îndoieli că în acest balast fie el și concasat ar trebui să existe o cantitate așa de mare de pământ.

Dar prima porțiune din strada Nouă nu se lasă cu atâta ușurință finalizată și toate erorile din trecutul apropiat ies treptat la iveală.

Astfel pe prima porțiune după ce s-a pus acel balast și s-a compactat s-a constatat că o sursă de apă neidentificată (probabil dintr-o conductă) creează probleme astfel că s-a săpat din nou o groapă imensă.

Dar mă uit la ce fel de materiale se pun în municipiul Brașov la o șosea, ce culoare au acelea și culoarea pământie a balastului care se pune la Codlea și îmi dau seama că cineva iarăși trișează în povestea asta.Nouă 99 octombrie 2015

Leave a Reply